VALEA UMBRELOR ( povestiri fantastice) Autoare Maria Giurgiu publicat la Editura CERVANTES -2022, reeditat 2023

 E ultimul meu volum  în proza. apărut la finalul anului 2022, și reedital la începutul anului 2023 și lansat la Casa de cultura Schiller  în  luna martie 2023. 

Câteva Vorbe și păreri  despre conținutul volumului aflați din Prefețele  la volum ale Unor distinți Autori și critici literari ai literaturii române contemporane, cărora le mulțumesc și cu aceasta ocazie!

Cartea costa 30 lei pentru cine doreste sa o achiziționeze de  la autoare direct mail  margo65.ansutz@gmail.com 

sau din libraria Online a editurii CERVANTES (fosta Insapirescu) unde gasiți expuse și alte volume ale Autoarei și ale altor autoriapăruți la acesastă editură!

                      Hieroglife

(Către cititori, un cuvânt înainte, de Florin Grigoriu)

 

       Dragi călători în această carte,

   Ați venit în gara Literatura Altfel și, privind Mersul trenurilor, vedeți că este unul chiar acum, spre Utopia, spre Lumea Basmului și spre Tărâmul, de n-ar fi, nu s-ar povesti.

   Puteți urca în acesta sau lăsându-l, să mergeți cu celelalte, de care doriți a ști când și cum sunt. Ele se numesc: VALEA UMBRELOR cu 19 vagoane, FRĂȚIA DRAGONILOR ȘI INTRATEREȘTRII, cu 17 vagoane, COȘMARUL, cu 7, VISELE LUI FALCO. Acesta are doar clasa I, un vagon cu 5 locuri. Mai sunt în alte direcții: LOGODNICUL DE PE MEETIC cu zece vagoane, VACANȚĂ EZOTERICĂ, un rapid cu 6 compartimente; TOAMNE CONTAMINATE automotor, fiind doar cu un vagon și LUMEA A INTRAT PE ORBITA POVEȘTILOR UITATE, un autotren pe o pernă de aer eminescian.

  Pentru că ”Tainele se vor dezvălui când va trebui”, nu pot a spune ce sunt, cum apar interioarele, cine sunt ceilalți pasageri, dar pentru schimbare de,,, paradigmă, pot a vă spune un poem:

      O-ntâmplare cu-n pitic

      - Unde-i casa mea?

      Un pitic se întreba.

      - Ce-i cu tine? Ești răcit?

      Ori cumva te-ai rătăcit?

 

     - Vântul m-a luat pe sus,

     Nu știu el unde m-a dus,

     Casa mea este-ntr-o nucă...

     Cine știe să mă ducă?

 

     Ana-Sofia, mititica,

     A spus: - Știu! E la bunica

     În grădină are nuci.

     Uite, pe-acolo să te duci!

 

-         Mulțumesc, fată frumoasă,

     Pe seară voi fi acasă.

    Am plecat. Vă mulțumesc.

    Merg încet, nu obosesc.

        Despre ce este vorba în poemul meu, ori despre ce se povestește în opera scriitoarei Maria Giurgiu,  nu vreau a spune, pentru este vorba de o carte de proză, cu altfel de întâmplări, cu o altă armonie a narativității, a bucuriei scrierii unor ciudate fapte, când în lumina puternică a luminii pământene, când în lumina soarelui interior, a ființelor eterice, altcum făurite, subpământene, oarecum absurde, din alte alcătuiri, dar enigmatice, păzite adică, iar explicitarea mea n-ar aduce decât sporiri de enigme.

     Oricum, cunoaștere cetății, structurii centrale, esență a scriiturii, claritatea există, iar lumile, pentru că sunt descrise mai multe lumi, tangente, secante, concentrice, paralele, precum miezii în nucă, legate interesant, logic/ chiar și paralogic între ele.

     Întreaga carte este un labirint, o cale de inițiere în lucruri despre care se vorbește în șoaptă, o hieroglifă, o scriere secretă găsită pe hrisoave și hărți ascunse în peșteri sau lăzi, în beci, într-un alunecuș în alte lumi, dincolo de poarta văzului ori a somnului-visului.

     Înțelegerea binelui și a răului prin călătorie este subiectul povestirilor, ținând de lumea basmului, o lume imediat existentă lângă noi și de care aflăm mereu câte ceva (E suficient a urmări presa ”Știință și tehnică”, ”Lumea misterelor”, ”Diamant”, ”Formula As”. ”Costea News” etc. ori a vedea emisiuni la diverse televiziuni și a citi mult.)

     Azi basmul este trăirea continuă în aventură în lumi paralele, în mister, în vrăji și în vis, în iluzoriu și totuși în trezie-visare.

     Nimic nou sub Soare, de la Homer cu ”Odiseea” și întâlnirile sale cu alte ființe pe drumul întoarcerii spre Itaca și până la călătoriile și întâmplările ciudate, descrise în călătorii pedestre ori călare, ori cu mașini diverse, de exemplu cu-n hiperboloid, cu o corabie, ori cu o ghiulea a unui tun (Dăm un nume totuși, pe Jules Verne (spre Lună, dar și în adâncul Pământului), cum și descrierile lui Anestin, Felix Aderca, Adrian Rogoz, Asimov, Lem, Vladimir Colin și toată lumea SF-ului românesc, cu autorii ei din București, Iași, Timișoara (Într-o vreme, insulele de creativitate, de cunoaștere, inițiate de Alexandru Mironov)

     Și totul este nou...Dovadă și această carte  de autoarea Maria Giurgiu, cu o gândire speculativă calitativ și cantitativ aparte, știind paza concretă/ secretă a cuvintelor care spun-nu spun, lasă necunoscutul să se întrezărească, să staționeze în preajmă, să te învăluie discret, înțelept să te convingă de existența sa, pentru că nu degeaba scrie că totul este o poveste întru memoria, ”bunicii mele, care a fost o vrăjitoare faimoasă. înțelegea și graiul păsărilor și al viețuitoarelor pădurii, deși nu mi-a mărturisit niciodată

toate secretele sale”

      Scrisul are vioiciune, plenitudine, pază secretă, sens, unicitate.

       Cred că lucrurile acestea au fost sesizate și de juriile unor concursuri, la care prozatoarea a participat, câștigând aprecieri pentru pluralitatea subiectelor, conturarea personajelor (dăm din această carte, aleatoriu, niște nume: Gabriel Dacian, profesor de istorie și muzicolog, Iris- naratoarea, Cătălina, Harapu, Ariana, Luana, Ileana, Patriarhul, Toni, Cristi, dar și personaje colective - eterieni, titani, dragoni (recent am citit un roman cu-n dinozaur pitic de Hațeg, de Elena Călugăru-Baciu, altă misterioasă și plină de surprize povestitoare-romancieră) Veghetori, intra-tereștri, extra-tereștri, fantome, spirite, vâlve, reptilieni, umbre, uriași...), locuri de poveste, de atingeri și neatingeri de știința de zi de zi, de obiectivitate argheziană (în sensul vreau să văd!).

     Cartea se încheie cu un eseu, care spune altfel ceea ce a văzut într-o sclipire a clipei tainei, scriitorul bucureștean Iulian Nuțu, alt iubitor al tainelor ipoteșteanului, celui care a scris, printre alte avataruri și ”!Geniu pustiu”: 

     ”După viscol- prima cărare la Bellu-/ spre mormântul lui Eminescu.”

    Nu ne propunem nimic a vorbi despre ultima a proză, citiți-o și ca un poem în proză, dar remarcăm (Nu spun, dar zic!) noblețea atingerii, neatingerii misterului creator, cum și în celelalte alcătuiri prozastice.

     Cartea este o construcție, din multe puncte de interes, o pictură din tușe de culoare, din puncte formând, creionând un spațiu (de fapt locuri, tărâmuri) aparte rafinament, care te duce, te captivează, te intrigă și te face, cu tact, a spune: Totul este posibil!

      Și astfel ai spus că există plăcerea povestirii, buna intrare în spațiul ascuns, în vrednicia eliberării minții de prejudecăți, de convenții și a crede în ceea ce spune prozatoarea, dincolo de amatorii de turism azi-aici-acum, dar fără scări coborâtoare, precum personajele/ eroii din basmele lui Petre Ispirescu pe alte tărâmuri (citez un rând din carte” ” VALEA UMBRELOR e hotar, între două

dimensiuni paralele”), unde nu există funcționari și birocrați, critici literari care cred că doar ceea ce spun sau au spus ei există (sunt personaje care desființează misterul, proza de ficțiune, dar și pe cea naturalistă, directă, ba exaltă pe cea scabroasă, vezi doamne, aceasta a fost interzisă! Și doar ei au voie a decreta cine și ce și cum să scrie, oniric, baroc, doric, corintic, textualist, adică furâcios de la alții etc.), dovezi fiind câteva istorii literare unde asemenea cărți nu există..., deși au și au avut un succes imens la public (un exemplu, Mihai Grămescu, un coleg de grup strălucitor, literar, grup unde există și scriitorul George Terziu, pe al treilea las cititorului plăcerea adăugirii. A nu uita 1-3-5-7-11 sunt nume prime, deci se poate adăuga mai multe nume!) 

     Domnul să v-ajute! Cerul să vă sprijine! Să vă ocrotească, să înțelegeți existența și altor lumii, ”locuințe ale Domnului”, nu numai aceasta!

     ”Fata care moștenise darul bunicii de a vedea lucruri nevăzute de alții”, după cum scrie altunde scriitoarea Giurgiu Maria, le prezintă și aici, cum și altunde, iar datoria noastră este a o citi, reciti și a-i mulțumi pentru curajul de ale transcrie din sufletul și viziunile sferei sale de cristal, harul literar, pentru că merită scrisul său, spre binele și ”victoria în această aprigă luptă” (((de care))) ”depinde însăși viața și continuare existenței oamenilor pe aceste meleaguri, cât și ale altor vieți ascunse în adâncul muntelui”, apelor, tuturor locurilor văzute și nevăzute.

                             Florin Grigoriu, cititor, 25 iulie 2022

 2-     Maria Giurgiu – Valea umbrelor (Povestiri fantastice)

 de Lucian Gruia

 

 

În viaţa spirituală a omului, în condiţii normale, imaginarul este la fel de important ca şi realul.

Fenomenul a fost remarcat de filosoful francez Gaston Bachelard care afirmă că realul este necesar în relaţiile cu semenii şi cu realitatea obiectivă, iar imaginarul este important în artă şi generează realitatea subiectivă.

Continuând mediţaţia, observăm că imaginaţia este factorul cel mai important al creaţiilor spirituale. După acelaşi gânditor, imaginaţia creatoare este valoarea psihică fundamentală a omului, întrucât nu putem crea decât ceea ce am imaginat mai întâi: „suntem creaţi de reveria noastră”. (Gaston Bachelard - Psihanaliza focului)

Imaginarul acesta are mai multe trepte în artă. Unele trepte ţin de verosimil, altele de oniric, iar ultima treaptă aparţine fantasticului.  Aici, în fantastic, legile fizice, spaţiul şi timpul sunt relative.

Să urmărim apariţia fantasticului în prozele scurte ale Mariei Giurgiu.

Proza care conferă şi titlul volumului, mă duce cu gândul la basmul lui Petre Ispirescu – Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, în care apare o „Vale a plângerii”, în care Făt Frumos este cuprins de un dor neţărmurit de familie şi de casă şi se întoarce în localitatea natală ştiind că va muri. În povestirea Valea umbrelor, Maria Giurgiu închipuie un spaţiu paralel cu al realităţii noastre, situat într-o pădure blestemată. Un grup de adolescenţi vor să descopere misterul şi pătrund în pădurea cu pricina. Eroina, care manifesctă sensibilitatea unui medium, alunecă într-o vale şi ajunge în lumea pralelă care nu este decât Valea umbrelor. Aici vede cum un cuplu de îndrăgostiţi, dintre prietenii cu care a venit în excursie, sunt ucişi de doi căruţaşi infernali care voiau să violeze fata. Eroina nu poate să ţipe şi când reuşeşte, Valea umbrelor dispare şi ea îşi regăseşte toţi colegii sănătoşi, aşa cum au venit în excursie.

Frăţia dragonilor şi intratereştri este inspirată de legendele legate de localitatea Roşia Montana, al cărei aur şi alte minereuri nefieroase sunt exploatate cu cianuri care lasă în urma tratementului un dezastru ecologic. Fantasticul izbucneşte când legendele spun că în galeriile subterane există schelete de uriaşi care au populat în vechime aceste locuri. Maria Giurgiu îşi închipuie că există aceşti titani în formă fizică perfectă, adormiţi de secole şi care, în caz de cataclisme care distrug omenirea, se trezesc şi o repopulează.

Un grup de tineri, sub îndrumarea profesorului Dacian, se organizează într-o societate iniţiatică a Dragonilor care să cereceteze aceste ipoteze cât şi să protesteze împotriva Corporaţiei care exploata aurul prin spălare cu cianuri.

Dragu, liderul frăţiei Dragonilor, descoperă într-o galerie subterană un scrin cu documente imemoriale pe care le predă profesorului Dacian şi datorită cărora regiunea Răşia Montana va putea fi  declarată un sit arheologic şi exploatarea minieră închisă.

Alături de Frăţia dragonilor, la idealurile acesteia se alătură extratereştri buni, din rasa Intratereştrilor care se opun extratreştrilor răi care urmăreau distrugerea titanilor din subteranele de la Roşia Montană pentru a nu mai repopula planeta şi a le lăsa lor locul.

În celelalte povestiri: Coşmarul, Visele lui Falco, Logodnicul de pe Meetic, Vacanţa ezoterică, Toamne contaminate – fantasticul izbucneşte la fel de surprinzător ca în cele două texte prezentate.

În final, trebuie să analizez succint povestirea cu care se încheie cartea: Lumea a intrat pe orbita poveştilor uitate (Dedicată Demiurgului universului poeziei româneşti, nemuritorul Eminescu).

Eminescu este comparat cu Demiurgul universului fizic, care, îndrăgostit de Venera, o imortalizează transformând-o în planeta Venus. La fel, poetul nostru naţional îşi imortalizează dorul pentru femeia iubită în Luceafărul.  Dar n-a fost să fie. Constantin Noica dă explicaţia. Pentru ca fiinţa să ia naştere, este nevoie de un general şi de un particular care îşi dau determinaţii care să se prindă. În Luceafărul, generalul este Hyperion iar particularul este Cătălina. Determinaţiile lor nu se întâlnesc, Luceafărul fiind nemuritor, iar femeia muritoare.

                                                          *

                                                      *     *

În volumul Valea umbrelor, Maria Giurgiu dă dovadă de un imaginar fabulos. Lumi paralele, extratereştri, răpiri misterioase etc. ne incită meditaţia. Fantasticul izbucneşte totdeaua surprinzător, punându-ne pe gânduri. Stilul este direct, limpede, colocvial. Cartea se citeşte cu interes.

Lucian Gruia